Un bărbat dispărut de aproape trei zile după ce a plecat de la cabana Gârbova situată între Predeal şi Azuga, unde lucra cu ziua, a fost găsit mort, joi, de jandarmii montani braşoveni, trupul acestuia fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru autopsie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, lucra cu ziua, fără forme legale, la cabana Gârbova situată în Munţii Baiului, între Predeal şi Azuga.

În urmă cu aproape trei zile, după ce s-ar fi certat cu patronul, bărbatul a plecat de la cabană şi nu s-a mai întors. Patroana cabanei a sunat la 112 după două ore de la dispariţia bărbatului.

”În urma apelului primit la 112, salvamontiştii şi jandarmii montani au început căutările. Acestea au continuat în toată această perioadă folosindu-se inclusiv ATV-ul şenilat din dotarea postului montan Predeal. La căutări au participat jandarmi din Braşov şi Prahova, dar şi colegii de la Salvamont”, a declarat Ciprian Aldea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jardarmi Braşov. 

Bărbatul dispărut a fost găsit, joi, la un aproape kilometru şi jumătate distanţă de cabana Gârbova, într-o zonă împădurită.

”Corpul neînsufleţit a fost coborât în Valea Limbăşel, fiind preluat de Salvamont Azuga şi transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru autopsie. Cercetările sunt continuate de Poliţia oraşului Predeal, sub coordonarea procurorului de caz“, a mai spus Aldea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.