Muzicianul britanic Phil Collins s-a alăturat campaniei online „start off your new year right” (porneşte corect în noul an) şi a îndemnat, printr-un mesaj publicat pe contul său de Twitter, oamenii să asculte piesa „In The Air Tonight”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În ultimele săptămâni, utilizatorii de Twitter au publicat titluri de piese care trebuie ascultate începând cu o anumită oră înainte de miezul nopţii, pentru ca trecerea în noul an să fie „corectă”, scrie NME.

„Dacă ascultaţi «In The Air Tonight» a lui Phil Collins pe 31 decembrie, de la ora 11:56:40, break-ul de tobe va fi exact când ceasul va bate miezul nopţii”, a scris artistul pe Twitter. „Porneşte corect în noul an”, a adăugat el.

Născut pe 30 ianuarie 1951, Phil Collins este cântăreţ, instrumentist, compozitor, producător şi actor. Între 1970 şi 1996 a făcut parte, ca toboşar şi mai târziu ca solist, din grupul Genesis, iar cariera solo şi-a lansat-o odată cu albumul „Face Value”, în 1981. Acesta a fost urmat de alte şapte discuri solo de studio. Este deţinătorul a şapte premii Grammy, cinci Brit Awards şi al unui Oscar, pentru cel mai bun cântec, „You'll Be in My Heart", din animaţia „Tarzan” (1999), iar albumele sale au fost vândute în peste 100 de milioane de copii în întreaga lume. Phil Collins a făcut parte, printre altele, din figuraţia filmul The Beatles „A Hard Day's Night” (1964), a apărut într-un episod al serialului de televiziune „Miami Vice” şi a fost protagonistul dramei romantice „Buster” (1988), regizată de David Green. Şi-a împrumutat vocea şi unor personaje animate, în „Balto” (1995) şi „Cartea Junglei 2” (2003). În anii 1999, 2000 şi 2006, Phil Collins a revenit alături de Genesis. Membrii grupului au cântat împreună ultima dată în 2007. 

Phil Collins şi-a anunţat retragerea din activitatea muzicală în 2011, în urma unei afecţiuni la nivelul terminaţiilor nervoase ale mâinilor, din cauza căreia nu mai putea să cânte la tobe. În toamna anului 2015, artistul a anunţat că intenţionează să îşi reia acvitatea.

În 1999, Phil Collins a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, iar în 2010 a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, în calitate de toboşar al grupului Genesis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.