Expoziţia de fotografie de concert, ”#Find_Us - Best of 2016”, organizată de 16 artişti români acreditaţi la cele mai importante concerte din ţară şi din străinătate, va fi deschisă din 10 martie, la club Fabrica din Bucureşti, în memoria Roxanei Boghian, a lui Alex Chelba, Claudiu Petre, Teodora Maftei, Liviu Emil Zaharescu, Cristian Mitroi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Asociaţia Fotografilor de Concerte FIND_US organizează în clubul Fabrica, (str. 11 Iunie nr. 50), o expoziţie inedită de fotografie de concert.

Printr-un print simbolic, care se va regăsi în expoziţie, organizatorii aduc un omagiu colegilor fotografi dispăruţi în incendiul din clubul Colectiv: Roxana Boghian, Alex Chelba, Claudiu Petre, Teodora Maftei, Liviu Emil Zaharescu, Cristian Mitroi. 

Publicul va vedea o colecţie de 48 de fotografii memorabile cu artişti precum: Alice Cooper, Iron Maiden, Rammstein, Brian May, Johnny Depp şi Beth Hart. Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, de la ora 20.00, la etajul clubului Fabrica (deasupra restaurantului).

Expoziţia va dura 21 de zile, în perioada 10-31 martie, în acelaşi spaţiu, iar intrarea este gratuită.

Fotografiile expuse, un mix bazat pe diverse stiluri de muzică, rock, pop, spectacole de balet sau muzica clasică şi jazz, sunt semnate de 16 fotografi: Mihai Max Anghel, Andy Biro, Vlad Buşcă, Cezar Cazan, Anca Dumitrescu, Miluţă Flueraş, Carlos Funes, Cătălin Ilniţchi, Gabriel Isac, Florin Matinca, Andrada Mihăilescu, Ştefan Tivodar, Mihai Vasilescu, Ciprian Vlăduţ, Mihai Voicu, Paul Voicu. 

”La vernisaj formaţia RoadKillSoda va susţine un recital acustic pentru a marca ceea ce noi sperăm să fie o seară de poveste în compania celor 16 fotografi care au contribuit la acest eveniment şi a imaginilor lor”, spun organizatorii. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.