Mick Jagger, solistul trupei The Rolling Stones, a spus că un editorial publicat de ziarul britanic The Times l-a ajutat să evite o condamnare la închisoare pentru o infracţiune cu droguri minoră din 1967, informează Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mick Jagger a declarat, sâmbătă, pentru The Times, cu sediul în Londra, că fusese condamnat la trei luni de închisoare nu pentru gravitatea infracţiunii, ci pentru că membrii trupei The Rolling Stones erau trataţi drept ”ţapi ispăşitori” de persoane mai în vârstă, care le criticau stilul de viaţă.

Editorialul publicat de The Times a subliniat acest argument, spunând că Mick Jagger ar trebui să fie tratat ”exact la fel ca orice altă persoană”.

Solistul trupei The Rolling Stones, în vârstă de 73 de ani, i-a spus unui jurnalist al ziarului The Times că acel editorial l-a ”scăpat de închisoare”. ”Am fost liber după o zi de la publicare”, a spus el.

Mick Jagger a adăugat că editorialul le-a transmis autorităţilor mesajul: ”Aceasta nu este o dovadă de fairplay englez” .

Mick Jagger fusese arestat la o petrecere organizată de Keith Richards, chitarist şi membru fondator al formaţiei The Rolling Stones, la locuinţa lui din comitatul englez West Sussex. Mick Jagger a povestit că era o ”petrecere boemă obişnuită” şi liniştită, întreruptă de 20 de poliţişti care au dat buzna, potrivit contactmusic.com.

Solistul trupei The Rolling Stones avea asupra lui patru tablete de amfetamină şi deşi acestea fuseseră cumpărate în mod legal în străinătate, Mick Jagger nu avea prescripţie pentru acestea în Marea Britanie.

Cel mai recent album de studio al formaţiei The Rolling Stones, ”Blue & Lonesome”, un material discografic care conţine coveruri ale unor cântece blues celebre, a lansat oficial pe 2 decembrie 2016.

Trupa The Rolling Stones, înfiinţată la Londra în 1962, este una dintre cele mai apreciate formaţii rock din lume. Până în prezent, grupul britanic a lansat 30 albume de studio, care s-au vândut în aproximativ 200 de milioane de copii pe plan mondial. Între discurile de referinţă se numără ”Their Satanic Majesties Request” (1967), ”Beggars Banquet” (1968), ”Let It Bleed” (1969), ”Sticky Fingers” (1971), ”Exile on Main St” (1972), ”It's Only Rock 'n Roll” (1974), ”Tattoo You” (1981), ”Steel Wheels” (1989), ”Voodoo Lounge” (1994) şi ”Bridges to Babylon” (1997). În prezent, grupul este format din: Mick Jagger (voce, chitară), Keith Richards (chitară, voce), Ronnie Wood (chitară) şi Charlie Watts (tobe).

Formaţia britanică a susţinut un concert la Bucureşti în 2007, în cadrul turneului ”A Bigger Bang”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.