Miliardarul american Jeff Bezos, fondatorul Amazon, considerat de revista Forbes cel mai bogat om din lume, a anunţat miercuri că divorţează după 25 de ani de căsnicie, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am decis să divorţăm şi să ne continuăm vieţile ca prieteni", a scris Bezos, în vârstă de 54 de ani, şi soţia sa Mackenzie, în vârstă de 48 de ani, într-un mesaj pe Twitter, publicat pe contul lui Bezos. 

"Rămânem o familie, rămânem prieteni dragi", au concluzionat ei, după ce au explicat că au fost, timp de 25 de ani de căsnicie, "asociaţi în companii şi proiecte". 

MacKenzie Bezos este o romancieră, iar printre cărţile ei cea mai cunoscută este "The Testing of Luther Albright". Ea a fost una dintre primele salariate ale Amazon şi a fondat în 2014 platforma contra hărţuirii, ByStander Revolution.

Cei doi, care au patru copii, s-au cunoscut pe vremea când lucrau pentru societatea newyorkeză de investiţii D.E. Shaw, mult înainte ca Jeff Bezos să înfiinţeze Amazon. 

Jeff Bezos este omul cel mai bogat conform Forbes, care a evaluat, miercuri, averea sa la 137 de miliarde de dolari. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.