Un analist politic a fost întrerupt de copiii lui în timp ce acorda un interviu pentru BBC News despre Coreea de Sud, incidentul amuzant devenind viral pe internet.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În timp ce Robert Kelly, profesor de Ştiinţe Politice la Universitatea Pusan National din Coreea de Sud, aflat în biroul din locuinţa sa, vorbea despre Coreea de Sud într-un interviu transmis live de BBC, unul dintre copiii lui, în vârstă de aproximativ doi ani, a intrat jovial în încăpere şi s-a apropiat de el.

Prezentatorul BBC a făcut un comentariu, spunând că a intrat un copil al profesorului în cadru.

”Scuzele mele. Îmi pare rău”, a spus profesorul Robert Kelly, jenat de incident.

Analistul şi-a păstrat o mină serioasă şi a încercat să îndepărteze copilul fără să îl privească.

La câteva secunde, a apărut în încăpere şi un bebeluş într-un premergător, urmat de o tânără grăbită să scoată ambii copii din cadru.

Jurnalista BBC Julia Macfarlane a publicat videoclipul pe Twitter şi ulterior a şters mesajul.

”Când copiii te întrerup în timpul unei transmisiuni în direct. Un incident adorabil. Invitatul nostru a dat dovadă de măiestrie”, a scris jurnalista.

”Acesta este cel mai bun lucru pe care îl vei vedea pe Twitter sau la televizor astăzi”, a comentat jurnalista BBC Ellie Price.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.