Musicalul ”La La Land”, regizat de Damien Chazelle, cu actorii Emma Stone şi Ryan Gosling în rolurile principale, a fost marele învingător la gala de decernare a Globurilor de Aur, organizată în noaptea de duminică spre luni la Los Angeles, unde această peliculă a câştigat un număr record de trofee, după ce s-a impus la toate cele şapte categorii la care a fost nominalizată. În cadrul galei, actriţa americană Meryl Streep a susţinut un discurs emoţionant, în care a vorbit despre imigraţie şi diversitatea de la Hollywood şi l-a criticat încă o dată în termeni foarte duri pe Donald Trump.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Musicalul ”La La Land” a câştigat un număr record de trofee - şapte - în noaptea de luni spre duminică, la Los Angeles, la cea de-a 74-a gală a Globurilor de Aur, un eveniment marcat de numeroase surprize şi de un discurs emoţionant rostit de actriţa Meryl Streep, care a formulat pe scenă un veritabil ”rechizitoriu”, extrem de critic şi de usturător, la adresa lui Donald Trump, preşedintele-ales al Statelor Unite.

”La La Land”, un musical despre o actriţă debutantă şi un muzician de jazz care se îndrăgostesc în timp ce încearcă să aibă succes la Hollywood, s-a impus la categoriile ”cel mai bun film - comedie/musical”, ”cel mai bun regizor” (Damien Chazelle), ”cel mai bun scenariu” (Damien Chazelle), ”cel mai bun rol principal masculin într-un film - comedie/ musical” (Ryan Gosling), ”cel mai bun rol principal feminin într-un film comedie/ musical” (Emma Stone), ”cea mai bună coloană sonoră” şi ”cel mai bun cântec original” (”City of Stars”).

Înainte de gala de duminică seară, precedentul record de victorii la o singură ediţie a Globurilor de Aur aparţinea filmelor ”Zbor deasupra unui cuib de cuci” şi ”Midnight Express”, care obţinuseră fiecare şase trofee, la galele din 1975 respectiv 1978.

”Acesta este un film pentru visători şi cred că speranţa şi creativitatea reprezintă cele mai importante lucruri din lume”, a declarat Emma Stone în discursul ei de acceptare a premiului pentru cea mai bună actriţă dintr-un film de comedie sau musical.

Lungmetrajul independent ”Moonlight” a fost desemnat ”cel mai bun film - dramă”, iar Casey Affleck - fratele actorului Ben Affleck -, s-a impus la categoria ”cel mai bun actor în rol principal într-un film - dramă” graţie evoluţiei sale din pelicula ”Manchester by the Sea”.

Isabelle Huppert a fost desemnată cea mai bună actriţă într-un film -dramă pentru evoluţia sa impresionantă din pelicula ”Elle”, de Paul Verhoeven, care a triumfat şi la categoria ”cel mai bun film străin”.

Jimmy Fallon, care a prezentat pentru prima dată gala Globurilor de Aur, a deschis ceremonia cu un discurs amuzant, marcat de aluzii politice: ”Această gală este unul dintre puţinele locuri rămase în care Amerca onorează în continuare votul popular”. Donald Trump a câştigat alegerile prezidenţiale de pe 8 noiembrie, deoarece a obţinut mai multe mandate din partea electorilor din statele americane, însă magnatul american a pierdut la o diferenţă considerabil de mare votul popular, care a fost câştigat de Hillary Clinton.

În monologul de deschidere a evenimentului, Jimmy Fallon a inclus şi alte glume politice şi l-a asemănat pe Donald Trump cu regele Joffrey, un personaj detestat din serialul ”Urzeala tronurilor/ Game of Thrones”.

Însă cel mai dramatic moment al galei i-a aparţinut actriţei americane Meryl Streep, considerată cea mai talentată (şi mai premiată) artistă a generaţiei sale, care a fost recompensată duminică seară cu trofeul Cecil B. DeMille pentru întrega carieră.

Meryl Streep l-a criticat pe Donald Trump, despre care spus că are ”instinctul de a umili”, după ce preşedintele-ales al Statelor Unite a făcut glume, în public, pe seama unui reporter cu handicap fizic. 

Deşi vedeta americană nu a menţionat niciodată numele lui Trump în discursul ei, celebra actriţă a spus că cea mai ”emoţionantă” prestaţie din 2016 a fost, după părerea ei, ”atunci când persoana care a vrut să ocupe cea mai respectată funcţie din ţara noastră a imitat, public, un reporter cu handicap fizic”.

”Mi-a frânt inima atunci când am văzut aşa ceva şi încă nu pot să-mi scot acele imagini din minte, deoarece ele nu proveneau dintr-un film. Proveneau din viaţa reală”, a adăugat Meryl Streep.

”Impertinenţa invită la impertinenţă. Violenţa incită violenţă. Atunci când oamenii puternici se folosesc de funcţiile lor pentru a-i intimida şi brutaliza pe ceilalţi, cu toţii avem de pierdut”, a mai spus vedeta americană. 

Marile surprize ale galei au apărut însă în domeniul televiziunii. Astfel, ”The Crown”, dedicat monarhiei britanice, a fost desemnat ”cel mai bun serial TV -dramă”, învingând marile favorite ale acestei categorii, ”Urzeala tronurilor” şi ”Westworld”. Claire Foy, protagonista serialului ”The Crown”, a fost desemnată cea mai bună actriţă într-un serial - dramă.

”Atlanta”, o producţie dedicată muzicii hip-hop, a fost desemnat ”cel mai bun serial - comedie”, aducându-i lui Donald Glover, creatorul şi protagonistul său, trofeul aferent categoriei ”cel mai bun actor în rol principal într-un serial comedie/ musical”.

Atât ”The Crown”, cât şi ”Atlanta” se află la sezoanele lor inaugurale.

A fost o seară fructuoasă şi pentru producţia de televiziune ”The Night Manager”, care s-a impus la trei categorii - ”cel mai bun actor în rol principal într-o miniserie/ film de televiziune” (Tom Hiddleston), ”cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial, miniserie sau film TV” (Olivia Colman) şi ”cel mai bun actor într-un rol secundar într-un serial, miniserie sau film TV” (Hugh Laurie).

Spre deosebire de premiile Oscar, organizatorii Globurilor de Aur au separat comediile de filmele dramatice şi acordă premii în domeniul producţiilor de televiziune. De asemenea, reprezentanţii Asociaţiei Presei Străine de la Holllywood (HFPA) nu acordă premii în categorii tehnice, precum montaj, imagine şi machiaj.

Actriţa Meryl Streep a fost recompensată cu un trofeu onorific - Cecil B. DeMille Award. Vedeta americană a câştigat opt Globuri de Aur şi a primit de-a lungul anilor un număr record de nominalizări - 30 - la aceste premii.

Ceremonia de decernare a Globurilor de Aur, trofee atribuite pe baza voturilor exprimate de reprezentanţii Asociaţiei Presei Străine de la Hollywood, a avut loc în noaptea de duminică spre luni la hotelul The Beverly Hilton din Los Angeles.

Cea de-a 74-a ediţie a galei de decernare a Globurilor de Aur a fost prezentată de Jimmy Fallon.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.