O prezentare de modă din oraşul saudit Jeddah în care au fost folosite drone în loc de modele feminine nu a avut succesul scontat şi a stârnit nemulţumirea internauţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Înregistrări video care au suprins dispozitivele purtând rochii agăţate pe umeraşe în prezentarea care a avut loc la hotelul Hilton din oraş au fost publicate pe conturile de Twitter ale mai multor utilizatori.

Un purtător de cuvânt al evenimentului a declarat pentru CNN că prezentarea are loc în bazarul hotelului în fiecare an în timpul Ramadanului. Anul acesta, compania a decis să folosească drone şi nu manechine „pentru a aduce o schimbare”.

Cei mai mulţi dintre utilizatorii reţelelor de socializare au comparat prezentarea cu fantome, cu ceva „desprins dintr-un film horror”.

„O fantomă în Arabia Saudită. Vreau să spun, un show de modă”, a scris unul dintre ei.

Alţi organizatori de astfel de evenimente au fost critici la adresa prezentării. „Este minunat să gândeşti diferit. Au încercat să facă ceva diferit, iar moda este un domeniu atât de creativ. Oricum, nu este ceva ce aş încuraja sau ce mi-aş dori să revăd”, a spus Alia Khan, preşedinta Consiliului Islamic de Modă şi Design din Emiratele Arabe Unite.

Arabia Saudită a găzduit prima Săptămână a modei în luna aprilie, în Riad, cu modele care au defilat în faţa unui public format exclusiv din femei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.