Actorul Gene Wilder, cunoscut pentru rolurile din comedii ca ”Producătorii/ The Producers”, “Şei în flăcări/ Blazing Saddles”, “Willy Wonka şi fabrica de ciocolată/ Willy Wonka and the Chocolate Factory” şi “Nebuni de legat/ Stir Crazy”, a murit luni, la vârsta de 83 de ani, în casa sa din Stamford (Connecticut), în urma unor complicaţii survenite pe fondul bolii Alzheimer de care suferea, informează Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Informaţia a fost confirmată de Jordan Walker-Pearlman, nepot al actorului.

”Boala nu i-a răpit nicio clipă abilitatea de a-i recunoaşte pe apropiaţi şi nici nu a pus stăpânire pe personalitatea sa. Decizia de a nu dezvălui până în acest moment starea sa de sănătate nu a fost luată din vanitate, ci ca nenumăraţii copii care zâmbesc şi spun «uite-l pe Willy Wonka» să nu fie expuşi la boala şi neplăcerile cauzate de aceasta. Nu ar fi suportat ideea ca o persoană să înceteze să zâmbească în lumea asta”, se arată într-o declaraţie de presă făcută de nepotul starului.

Jordan Walker-Pearlman spune că Gene Wilder nu a renunţat niciodată să se bucure de artă, de muzică şi să-şi sărute partenera din ultimii 25 de ani, Karen. 

Actorul de comedie a fost nominalizat de două ori la premiile Oscar - pentru rolul din ”Producătorii/ The Producers” şi ca scenarist al filmului ”Frankenstein junior/ Young Frankenstein”, împreună cu Mel Brooks.

Debutul şi l-a făcut pe Broadway, în 1961, cu ”Roots”, urmat de rolul în spectacolul ”The Complaisant Lover”, după Graham Greene, care i-a adus premiul Clarence Derwent. În 1963, a fost descoperit de Mel Brooks, pe când juca împreună cu viitoarea soţie a regizorului, Anne Bancroft, în ”Mother Courage”. Prietenia cu regizorul i-a adus şi numeroase roluri importante.

Tot în anii 1960, Wilder a început colaborări cu diverse televiziuni, pentru show-uri ca ”The Sound of Hunting”, “The Interrogators,” “Windfall”, iar în 1966, “Death of a Salesman”, cu Lee J. Cobb.

Debutul pe marele ecran şi l-a făcut în 1967, odată cu rolul unui nevrotic în ”Bonnie and Clyde”, de Arthur Penn. 

Rolul Leo Bloom din ”The Producers” al lui Mel Brooks, din 1967, i-a adus celebritatea şi recunoaşterea, precum şi o nominalizare la Oscar, pentru ”cel mai bun actor în rol secundar”.

 

În 1971, l-a întruchipat pe Willy Wonka, unul dintre personajele pe care le-a iubit cel mai mult. Bazat pe cartea lui Roald Dahl, “Willy Wonka and the Chocolate Factory” a devenit unul dintre filmele cu cel mai mare succes la publicul tânăr.

 

”Everything You Always Wanted to Know About Sex * But Were Afraid to Ask” (1972), de Woody Allen, se numără printre filmele în care s-a afirmat.

Printre cele mai cunoscute pelicule în care a jucat Gene Wilder se află ”Blazing Saddles” (1974) şi ”Young Frankenstein” (1974), de Mel Brooks.  

Ultimele sale apariţii au fost în câteva episoade ale serialului de comedie ”Will and Grace” (2002 - 2003), în rolul Mr. Stein, pentru care a câştigat un premiu Emmy.

Gene Wilder, pe numele său real Jerome Silberman, s-a născut pe 11 iunie 1933, în Milwaukee, şi a început să studieze actoria la vârsta de 12 ani. În 1955, s-a înscris la şcoala Old Vic Theater din Bristol, iar la revenirea în Statele Unite a activat şi ca profesor de actorie.

Memoriile lui Wilder au fost publicate în 2005, sub titlul ”Kiss Me Like a Stranger: My Search for Love and Art”. El a scris şi ficţiune, precum “My French Whore” (2007), “The Woman Who Wouldn’t” (2008), colecţia de povestiri “What Is This Thing Called Love?” (2010) şi nuvela “Something to Remember You By: A Perilous Romance” (2013).

Gene Wilder participa activ la evenimente de caritate şi de conştientizare privind cancerul. 

Karen Boyer i-a devenit a patra soţie în 1991. El a mai fost căsătorit cu actriţele Gilda Radner, Mary Mercier şi Mary Joan Schutz (Jo Ayers).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.