Uniunea Europeană se înarmează cu capacitatea de a impune tarife împotriva SUA şi altor rivali comerciali care refuză rezolvarea conflictelor, după blocarea de către Washington a unui organism de apel al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu o zi înainte ca Joe Biden să devină preşedinte al SUA, Parlamentul European a votat marţi cu 653 de voturi pentru la 10 pentru o lege de aplicare a măsurilor de răspuns, care va intra probabil în vigoare până la începutul lunii martie.

Legea este concepută pentru a proteja interesele blocului în cazuri de care, în mod normal, ar trebui să se ocupe OMC.

Parlamentarul luxemburghez Christophe Hansen a declarat că legea ar trebui să-i descurajeze pe alţii să implementeze ”tactici din era Trump”.

”A doua zi de la votarea acestui amendament, este învestit un nou preşedinte american. Împreună putem găsi soluţii care să pună capăt diferenţelor noastre şi împreună putem relua activitatea OMC”, a declarat acesta.

Comisia de apel a OMC, care a acţionat ca o instanţă supremă pentru disputele internaţionale, a rămas cu prea puţini judecători în decembrie 2019, după ce administraţia preşedintelui american Donald Trump a blocat noile numiri.

Orice membru al OMC nemulţumit de decizia unei comisii a OMC de nivel inferior nu are unde să facă apel la decizia respectivă.

Conform noii legi, UE va putea lua măsuri de represalii dacă o altă ţară îi refuză o soluţionare în acest fel. UE a convenit asupra unui sistem interimar de contestaţii cu partenerii comerciali, inclusiv Australia, Brazilia şi China, dar nu şi cu Statele Unite.

”Cu acest vot, veţi permite Europei să transmită un mesaj partenerilor săi comerciali - există reguli şi trebuie respectate”, a declarat parlamentarul francez Marie-Pierre Vedrenne.

Legea este una dintre o serie de măsuri de apărare a pieţelor UE. De asemenea, Comisia Europeană s-a angajat să propună în acest an noi norme pentru protejarea blocului împotriva acţiunilor ”coercitive” ale altor părţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.