Regimul fiscal aplicat companiilor din sectorul energetic trebuie să devină mai atractiv, altfel România nu va reuşi să atragă noi investiţii şi noi tehnologii în acest domeniu de activitate, în contextul în care rata de recuperare a zăcămintelor petroliere în România este de 25-30%, a declarat marţi preşedintele Asociaţiei Române a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA), Artur Stratan.