O parte a producătorilor de vin din România estimează o producţie de aproape patru milioane de hectolitri în acest an, asemănătoare cu cea din anii anteriori, dar se înregistrează diferenţe semnificative de producţie între regiunile viticole, de la un avans de 20% în Vrancea, la o scădere de 30% în Dobrogea, potrivit unui comunicat transmis duminică de Patronatul Naţional al Viei şi Vinului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În 2014, producţia totală de vin la nivel naţional a fost de circa 3,7 milioane de hectolitri, iar în 2015 de aproape 3,6 milioane de hectolitri, potrivit datelor publicate de Ministerul Agriculturii. În acest an, se înregistrează diferenţe semnificative de producţie de struguri la hectar atât între regiunile viticole, cât şi între producătorii aflaţi în aceeaşi zonă, în contextul în care principala provocare a acestei campanii este găsirea forţei de muncă sezoniere.

”Aceste diferenţe sunt create de doi factori: condiţiile climatice şi atenţia acordată aplicării eficiente a tratamentelor fitosanitare. Pe acest ultim considerent semnalăm faptul că producătorii care şi-au făcut la timp aceste tratamente au producţii foarte bune, nefiind afectaţi de mană sau de făinare”, se arată în comunicat.

Astfel, pentru Vrancea şi Moldova se înregistrează cele mai bune estimări, producţia urmând să fie cu aproape 20% mai mare. În Banat, producţia ar putea creşte cu 10%, iar în Transilvania şi Dealu Mare (Muntenia) se aşteaptă o stagnare sau o creştere uşoară a producţiei. Regiunile unde prognozele sunt cele mai pesimiste sunt Oltenia (minus 20%) şi Dobrogea (minus 30%).

La nivel european, la începutul verii, Franţa a anunţat diminuarea producţiei de struguri, iar Spania a anunţat creşterea acesteia, ceea ce va genera la nivel mondial un preţ de vânzare mai mic pentru vinul vărsat.

”În Romania, preţul de tranzacţionare al strugurilor din soiuri nobile pentru producerea vinului variază între 1 leu/kg şi 1,5 lei/kg, in funcţie de zonă, de culoare şi de calitatea strugurilor”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.