Un număr de opt localităţi din judeţele Constanţa şi Brăila erau miercuri, la ora 10.00, nealimentate cu energie electrică, din cauza ninsorilor şi a viscolului, potrivit datelor distribuitorilor de energie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, la ora 10:00, în judeţul Constanţa au rămas nealimentate şapte localităţi: Nistoreşti, Petroşani, Negreşti, Tufani, Curcani, Viroaga, Cuza Vodă, potrivit datelor companiei E-Distributie Dobrogea.

De asemenea, într-o serie de comune, de exemplu Moviliţa, se înregistrează deranjamente individuale sau colective.

În municipiul Constanţa se înregistrează deranjamente individuale şi colective datorate condiţiilor meteo pentru remedierea cărora se intervine.

În judeţele Tulcea, Călăraşi şi Ialomiţa au fost realimentate toate localităţile dar se mai se înregistrează deranjamente individuale şi colective datorate condiţiilor meteo pentru remedierea cărora se intervine.

Compania are mobilzate în teren 74 echipe de intervenţii.

Pe parcursul nopţii de marţi spre miercuri au fost afectate 33 de localităţi pe raza judeţului Constanţa, dar echipele companiei şi ale contractorilor au restabilit alimentarea în 20 de localităţi până la ora 6:00, apoi alte alte şase localităţi au fost realimentate în ultimele două ore.

De asemenea, în judeţul Brăila era nealimentată cu energie electrică localitatea Zăvoaia şi trei posturi de transformare în oraşul Brăila.

Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord – Sucursala Brăila are în prezent patru echipe pe teren, care acţionează pentru remedierea defecţiunilor apărute.

În zonele acoperite de E-Distribuţie Muntenia - Bucureşti, judeţele Ilfov şi Giurgiu - nu existau localităţi nealimentate la ora 10.00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.