Cancelarul german Angela Merkel a respins sâmbătă cererile pentru devansarea termenului de renunţare la folosirea cărbunelui pentru generarea de energie în Germania, stabilit în prezent la 2038, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cei afectaţi au nevoie de o anumită predictibilitate referitoare la drumul către neutralitatea climatică. Nu doresc să perturb din nou acest lucru, după un an”, a spus Merkel.

Activiştii pentru climă afirmă că, fără renunţarea mai devreme la cărbune, ţintele mai ambiţioase referitoare la protejarea climei convenite de guvernul lui Merkel nu pot fi îndeplinite.

Proiectul de lege, care stipulează că Germania are ca obiectiv o reducere cu 65% a emisiilor de carbon până în 2030 şi la zero până în 2045, faţă de ţintele anterioare, de 55% până în 2030 şi zero până în 2050, a fost redactat în urma unei decizii judecătoreşti de luna trecută care afirmă că o lege din 2019 nu a asigurat o protecţie suficientă a climei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.