Directorii firmelor din România se aşteaptă la o creştere a activităţii în toate sectoarele economice în perioada iulie-septembrie şi la o stabilitate a numărului de salariaţi în cele mai multe domenii, în timp ce şefii companiilor din sectorul de comerţ estimează concedieri, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Datele arată o schimbare de tendinţă faţă de raportul anterior privind tendinţele economice, publicat la finalul lunii iunie, care indica o creştere a activităţii în toate sectoarele pentru perioada iunie-august şi noi angajări în aproape totate sectoarele. 

Cea mai mare creştere a activităţii, în intervalul iulie-septembrie, este aşteptată în construcţii, cu un sold conjuctural de +21%, comparativ cu 26% în intervalul anterior.

Soldul conjunctural reflectă diferenţa dintre aşteptările pozitive şi cele negative exprimate de către managerii chestionaţi. Un sold pozitiv reflectă un număr mai mare de companii care au aşteptări de creştere a activităţii sau a comenzilor, în timp ce un sold conjunctural negativ reflectă aşteptări de scădere a activităţii în sectorul analizat.

De asemenea, în comerţ, managerii se aşteaptă la o creştere importantă a activităţii, cu un sold conjuctural de +16%, iar în servicii soldul este de +15%. 

În schimb, managerii au aşteptări ceva mai moderate în privinţa activităţii din industria de prelucrare, cu un sold conjunctural de +8%, însă există diferenţe mari între sectoarele industriale. 

"Pentru activitatea de fabricare a altor produse din minerale nemetalice se va înregistra tendinţă de creştere (sold conjunctural +31%), în timp ce pentru fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, tendinţa va fi de scădere (sold conjunctural -24%)", se arată în raportul INS.

Deşi se aşteaptă la o creştere a activităţii în toate sectoarele, managerii prevăd o stagnare a angajărilor sau chiar scăderi.

Astfel, în construcţii se aşteaptă o uşoară majorare a numărului de salariaţi, cu un sold conjunctural de +7%, în timp ce în servicii şi în industrie sunt estimate creşteri nesemnificative, cu solduri conjuncturale de +4%, respectiv +3%.

În comerţ, numărul de angajaţi este prevăzut să scadă semnificativ până la finalul lunii septembrie, cu  o diferenţă între estimările pozitive şi cele negative de -17%.

Ancheta Institutului Naţional de Statistică mai arată că managerii se aşteaptă la o creştere a preţurilor în comerţ până în luna septembrie, cu un sold conjunctural de +9%, şi la majorări moderate ale preţurilor în celelalte sectoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.