Europa va ridica în ianuarie restricţiile de zbor impuse avionului Boeing 737 MAX, după ce autoritatea de reglementare americană (FAA) a pus capăt consemnării la sol din ultimele 20 de luni, care a fost impusă după prăbuşirea a două aeronave de acest tip, a declarat şeful Agenţiei pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) din Uniunea Europeană, Patrick Ky, citat de CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ky a afirmat că 737 MAX poate zbura în siguranţă în urma schimbărilor de design efectuate după cele două prăbuşiri, care au avut loc în 2018 şi 2019, într-un interval de numai cinci luni, în urma cărora au murit 346 de oameni.

“Am dorit să efectuăm o analiză complet independentă asupra siguranţei acestui avion, aşa că am realizat propriile verificări şi teste de zbor”, a declarat Ky la Paris Air Forum, o conferinţă pentru aviaţie organizată online şi găzduită weekendul trecut de publicaţia La Tribune.

”Toate aceste studii ne spun că 737 MAX poate reveni în serviciu. Am început să punem în practică toate măsurile. Este probabil ca în cazul nostru vom adopta deciziile care îi vor permite să revină în serviciu, cândva în ianuarie”, a explicat oficialul.

Decizia EASA este considerată ca cea mai importantă după aprobarea dată de FAA.

Oficialii EASA au confirmat că un proiect de directivă al EASA, care propune încetarea consemnării la sol a 737 MAX în Europa, va fi publicat săptămâna viitoare, urmat de o perioadă de consultări publice de 30 de zile. După parcurgerea acestor etape, decizia de încetare a consemnării va putea veni în ianuarie.

Ulterior, revenirea în serviciu a acestor avioane va depinde de trainingul piloţilor şi de timpul necesar pentru actualizarea software a aeronavelor şi alte acţiuni impuse de EASA.

În Statele Unite, zborurile comerciale sunt programate să înceapă pe 29 decembrie.

EASA reprezintă cele 27 de state membre ale UE plus alte patru ţări, între care Norvegia, care are o comandă de 92 de 737 MAX. Până pe 31 decembrie, EASA reprezintă şi Marea Britanie, care va ieşi definitiv din UE în ianuarie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.