Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, anunţă că Primăria Timişoara intenţionează să cumpere 25 de troleibuze, echipate cu baterii, cu bani din Planul National de Redresare şi Rezilienţă. Proiectul are o valoare de 12,5 milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Dominic Fritz a anunţat, luni, că a depus proiectul de finantare la Ministerul Investitiilor si Fondurilor Europene.
 
”Cumpărăm 25 de troleibuze moderne cu fonduri PNRR. În această dimineaţă am depus proiectul în valoare de 12,5 milioane de euro cu care vom achiziţiona 25 de troleibuze, echipate cu baterii. Ultimele troleibuze noi au ajuns în Timişoara acum 14 ani. Flota de transport public are nevoie urgentă de modernizare.
Pentru acest proiect am încheiat un parteneriat cu Dumbrăviţa şi Ghiroda pentru liniile M11 şi M14, pentru a încuraja transportul public ca mijloc principal de deplasare între Timişoara şi comunele periurbane. O parte a troleibuzelor vor circula pe cele două rute metropolitane, celelalte vor fi repartizate pe traseele din oraş”, a scris Fritz pe Facebook.
 
Edilul mai precizează că Primăria Timişoara investeşte 540 milioane de lei în mobilitate şi transport public.
 
”Soluţia pentru a petrece mai puţin timp în trafic este un sistem de transport public modern, predictibil şi de calitate. Investim jumătate din bugetul de dezvoltare al Timişoarei, peste 540 de milioane de lei, în mobilitate şi transport, pentru a îmbunătăţi modul în care se circulă în Timişoara, calitatea aerului şi siguranţa celor din trafic. Le mulţumesc colegilor din Primăria Timişoara care au lucrat la pregătirea documentelor şi care au depus acest proiect în timp record. Apelul s-a deschis astăzi la ora 10 fix şi la 10:17, proiectul a fost depus”, a mai scris Fritz pe Facebook.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.