Aproape o treime dintre angajaţi (28%) aleg un program de muncă flexibil în locul unei creşteri a bugetului de vacanţă, în contextul în care conceptul de ”flexible working” a devenit ceva normal pentru 75% dintre ei, potrivit datelor unui sondaj prezentat, joi, de Mike Hapoianu, directorul general Mindspace România, la evenimentul de business „Oraşul meu – Acasă şi la birou”, organizat de Agenţia de presă News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Aproape o treime, 28%, dintre angajaţi, ar alege ”flexible working” faţă de o creştere a indemnizaţiei de vacanţă. În plus, 83% ar alege un job care ofera flexibilitate faţă de un job clasic, unde te duci, stai 8 ore. Acum câţiva ani, conceptul de co-woking era necunoscut”, a spus Hapoianu.

Totodată, potrivit sondajului, efectuat pe 15.000 de participanţi din 80 de ţări, 75% cred că flexible working a devenit ceva normal.

”Circa 50% dintre angajaţi spun că lucrează în afara biroului dedicat cel puţin 50% din timp. În plus, 71% din companii cred că oferirea de birouri flexibile le permite o mai mare atragere de talente”, a mai spus Hapoianu.

Totodată, în ultimii 10 ani, 85% din companii au introdus deja sau sunt în curs de a introduce o componentă de flexible working, în conceptul în care design-ul biroului şi flexibilitatea programului au devenit criterii extrem de importante pentru angajaţi.

Evenimentul „Oraşul meu – Acasă şi la birou” este organizat de Agenţia de presă News.ro, Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox şi are ca parteneri Ceetrus, SVN Romania, Genesis Property, Sema Parc, Cosmopolis. Partener instituţional este Departamentul de Dezvoltare Durabilă, Guvernul României şi partener media Profit.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...