Comisia americană pentru protecţia consumatorilor (CPSC) a cerut vineri posesorilor de telefoane Samsung Galaxy Note 7 să le stingă şi să înceteze să le mai folosească, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Decizia vine după ce Samsung a anunţat, săptămâna trecută, că opreşte vânzările telefoanelor Galaxy Note 7, urmând să recheme de pe piaţă 2,5 milioane de aparate din 10 ţări, inclusiv din Coreea de Sud şi SUA.

Compania va înlocui smartphone-urile rechemate cu telefoane Note 7 noi.

"Bateriile litiu-ion au multă putere într-un volum mic. Când aceste baterii se supraîncălzesc şi explodează, consecinţele pot fi grave. De aceea, CPSC solicită tuturor consumatorilor care posedă un telefon Samsung Galaxy Note 7 să îl stingă şi să înceteze să mai încarce sau să mai foliosească aparatul", a precizat comisia americană, într-un comunicat.

Anunţul vine după ce Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) a avertizat pasagerii avioanelor să nu folosească la bord smartphone-urile Galaxy Note 7.

Măsurile anunţate în Statele Unite amplifică problemele Samsung, cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, care trebuie să înlocuiască milioane de telefoane Note 7 în întreaga lume.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.