Un dinte fosilizat de megalodon, strămoşul rechinului alb, a dispărut din locul teoretic secret în care a fost descoperit, în nord-vestul Australiei, a anunţat un responsabil austrlian citat de AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dintele a fost descoperit pe o stâncă de pe coasta Nangaloo, clasată în Patrimoniul mondial, care numără numeroşi alţi dinţi din această specie şi pe care turiştii le pot observa. Însă, acest dinte era în stare foarte bună astfel încât autorităţile au decis să ţină secret locul descoperirii sale. "Este probabil unul dintre cele mai frumoase specimene pe care-l cunoaştem", a declarat Arvid Hogstrom, de la departamentul care supraveghează parcurile naturale din statul Western Australia. 

Dintele de 10 centimetri a aparţinut unui megalodon, animal care ar fi unul dintre cei mai mari şi mai puternici peşti care au trăit vreodată. Megalodon, care putea să depăşească lungimea de 15 metri, ar fi dispărut acum 1,6 milioane de ani. 

Echipa a îngropat dintele şi aştepta o soluţie de conservare mult mai optimă. "Din nefericire, cineva ne-a luat-o înainte", a precizat Hogstrom, subliniind că "puţine persoane" cunoşteau ascunzătoarea. 

Autorităţile nu ştiu cu exactitate când a fost furat dintele, dispariţia fiind anunţată vineri. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.