Patru astronauţi amatori au decolat într-o capsulă Dragon ataşată unei rachete SpaceX şi au ajuns, la primele ore ale zilei de joi, pe orbita terestră într-o misiune privată de trei zile în jurul Pământului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Echipajul, botezat Inspiration4 şi alcătuit dintr-un miliardar şi trei „cetăţeni obişnuiţi”, a decolat de la Kennedy Space Center din Florida într-o capsulă Dragon ataşată unei rachete SpaceX.

În următoarele trei zile, echipajul va face de 15 ori înconjurul Pământului, timp în care va efectua câteva experimente ştiinţifice.

Acesta este un punct important pentru turismul spaţial, după călătoriile lui Richard Branson şi Jeff Bezos, având în vedere că la bord nu se află niciun astronaut.

În urma acestei misiuni, vor exista două vizite private pe Staţia Spaţială Internaţională - una în octombrie, când vor ajunge acolo un cineast rus şi o actriţă, şi o alta, la începutul noului an, potrivit BBC.

Echipajul Inspiration4 format din Jared Issacman, miliardarul în vârstă de 38 de ani care a iniţiat misiunea, Hayley Arceneaux, Sian Proctor şi Chris Sembroski s-a pregătit şase luni cu SpaceX pentru această incursiune.

Sistemele de la bord vor controla capsula lor şi vor fi supravegheate de echipele SpaceX de la sol.

Dragon nu se va apropia de SSI. „Zborul liber” are o altitudine ţintă de 575 kilometri, cu aproximativ 150 de km deasupra laboratorului care orbitează şi undeva la înălţimea de la care telescopul Hubble observă cosmosul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.