Cineastul ucrainean Oleg Sentsov, în greva foamei de peste trei luni, într-o închisoare din Rusia, "vrea şi speră să trăiască" dar "nu are intenţia de a se opri" în ciuda deteriorării stării sale de sănătate, a indicat miercuri o jurnalistă şi activistă rusă care l-a întâlnit, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu este un sinucigaş, vrea şi speră să trăiască. M-a făcut să mă gândesc la un bolnav de cancer care va învinge tumora şi care va trăi", a declarat pentru AFP Zoia Svetova, care a putut să stea de vorbă două ore cu cineastul marţi, în închisoarea din nordul Rusiei. 

"Am înţeles că nu vrea să se oprească înainte ca prizonierii politici să fie eliberaţi. Această forţă de spirit îi dă puterea de a suporta condiţiile de detenţie şi speranţa că cerinţele lui vor fi auzite mai devreme sau mai târziu", a spus ea. "A devenit şi mai puternic. Se simte ca un om care poate ajuta alţi nevinovaţi să fie eliberaţi". 

Oponent al anexării peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014, Sentsov a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru "terorism" şi "trafic de arme" într-un proces calificat drept "stalinist" de ONG-ul Amnesty International şi criticat de Kiev, Uniunea Europeană şi Statele Unite.

El a început greva foamei pe 14 mai pentru a cere eliberarea tuturor ucrainenilor "prizonieri politic" care sunt închişi în Rusia.

Săptămâna trecută, verişoara sa, Natalia Kaplan, a spus că Oleg Sentsov i-a scris o scrisoare simţind că sfârşitul este "aproape". Avocatul său a declarat vineri că regizorul este "pregătit să moară". 

Potrivit jurnalistei Zoia Svetova, cineastul afirmă că este într-o "stare pre-critică" şi ia "suplimente alimentare" recomandate de obicei bolnavilor incapabili să se hrănească. 

Ambasadorii G7 la Kiev, precum şi alte personalităţi din lumea culturală au cerut eliberarea sa. 

Vineri, preşedintele francez Emmanuel Macron i-a făcut mai multe propuneri lui Vladimir Putin, în timpul unei convorbiri telefonice în care i-a solicitat "să găsească urgent o soluţie umanitară" pentru Oleg Sentsov. 

Însă Kremlinul nu a făcut nicio declaraţie de atunci, repetând miercuri că o graţiere nu ar putea fi acordată decât la cererea prizonierului, care refuză. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.