O echipă de cercetători din Polonia susţine că a rezolvat misterul morţii premature a compozitorului Frédéric Chopin - la vârsta de 39 de ani, după ce i-a examinat inima conservată timp de aproape 170 de ani într-un borcan cu coniac. Cauza morţii ar fi fost pericardita, o complicaţie rară a tuberculozei cronice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit The Guardian, această concluzie, publicată în revista American Journal of Medicine săptămâna trecută, este cea mai recentă şi cea mai convingătoare dintr-o serie de cauze pe care alţi cercetători le-au anunţat de-a lungul timpului: fibroza chistică, deficit de alfa-1 antitripsină (o cauză genetică ce l-ar fi predispus la infecţii pulmonare), şi stenoza mitrală. 

Însă, examinând inima lui Chopin, fără să deschidă borcanul, care a fost păstrat în cripta Bisericii Sfânta Cruce din Varşovia, cercetătorii au observat că aceasta era acoperită cu materiale fibroase albe. În plus, aceştia au observat leziuni mici – simptome care indică o complicaţie gravă a tuberculozei.

”Nu am deschis borcanul. Însă, după starea în care se află inima putem spune că există o mare probabilitate ca Chopin să fi suferit de tuberculoză, în timp ce pericardita probabil că a fost cauza imediată a morţii lui”, a spus pentru Observer liderul echipei de cercetători, profesorul Michael Witt de la Academia Poloneză de Ştiinţe.

Frédéric Chopin a murit în octombrie 1849 în Paris şi a fost înmormântat în cimitirul Père Lachaise din capitala Franţei – unde se află şi mormintele unor personalităţi precum Marcel Proust, Oscar Wilde şi Jim Morrison. Totuşi, fiind considerat erou naţional în Polonia, inima compozitorului a fost subiectul unei controverse.

La scurt timp după moartea lui, sora sa, Ludwika, i-a dus inima în Polonia, trecând de securitatea din Rusia. Inima lui Chopin a fost închisă în Biserica Sfânta Cruce din Varşovia.

În 1944, inima lui Chopin i-a fost dată unui ofiţer SS s-a declarat admirator al compozitorului. Apoi, aceasta a fost păstrată la sediul central de comandă german, înainte de a fi dusă înapoi la biserică, la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Această examinare a inimii realizată de profesorul Michael Witt şi echipa sa a fost prima efectuată după 1945 şi până în prezent.

”Am găsit-o încă perfect conservată în borcan. Unii oameni încă vor să deschidă borcanul pentru a pentru a lua mostre de ţesut în vederea efectuării unui test ADN, astfel încât să îşi probeze teoria conform căreia Chopin suferea de o boală genetică. Însă, acest lucru ar fi complet greşit. Ar putea distruge inima şi oricum, în prezent sunt destul de sigur că ştim ce anume a dus la moartea lui Chopin”, a explicat Michael Witt.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.