Cristian Mungiu, premiat pentru cea mai bună regie la cea de-a 69-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care s-a încheiat duminică, a declarat într-un interviu acordat agenţiei de presă News.ro că i-ar plăcea să creadă că mai poate progresa, că percepţia asupra cinematografiei româneşti în străinătate s-a schimbat mult în ultimul deceniu şi că printre regizorii pe care i-a invitat la ediţia de anul acesta a Les Films de Cannes à Bucarest, proiect iniţiat de cineastul român în urmă cu şase ani, se numără Maren Ade şi Ken Loach.
Regizorul Cristian Mungiu a vorbit, în interviul acordat News.ro, după încheierea Festivalului de Film de la Cannes, despre sentimentul pe care l-a avut la întoarcerea pe Croazetă în postura de concurent şi despre cum acest eveniment oferă unui cineast o ”expunere colosală”, care poate fi în favoarea sa, dar, dacă filmul nu e bun, ”te şi dărâmă complet”, dând exemplu cea mai recentă peliculă a lui Sean Penn.
În plus, Cristian Mungiu spune că pentru ediţia din acesta an a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest a discutat deja cu producătorii filmului german ”Toni Erdmann”, care a avut un impact imens, dar şi cu regizorul Ken Loach, premiat cu trofeul Palme d’Or, pentru a fi prezenţi la evenimentul pe care îşi doreşte să-l ducă şi la Cluj-Napoca şi Timişoara.
O altă temă abordată de cineastul român a fost aceea a numărului tot mai scăzut de spectatori pentru filmele de autor, situaţie întâlnită atât în România, cât şi în străinătate, iar una dintre soluţiile pe care le propune este educarea publicului în acest sens.
Privind viitoarele proiecte, Cristian Mungiu spune că - mai întâi - va trebui să decidă dacă va continua să facă filme în limba română, însă ceea ce contează mai mult pentru el este să înţeleagă ”ceva” despre propriul său film.
”Contează să înţeleg eu ceva despre etapa în care sunt acum, pentru că mi-ar plăcea să cred că mai pot să progresez, dar pentru asta am nevoie de un pic de distanţă, de discuţiile cu publicul de după proiecţii, pentru că înţeleg mult din ele, şi, sigur, am nevoie şi de puţină linişte, de tihnă”, a mai afirmat regizorul.
Reporter: După 9 ani, timp în care aţi fost prezent de patru ori la Festivalul de Film de la Cannes, cum aţi perceput acum evenimentul? S-a schimbat?
Cristian Mungiu: Evenimentul, în sine, nu s-a schimbat foarte mult. Nu regăsesc Cannes-ul acum, la nouă ani după ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, un alt festival. S-a schimbat percepţia asupra mea, asupra noastră ca cinematografie, pentru că, deşi începuse înainte de 2007, am acumulat în ultimii 9 ani multe titluri şi mult respect pentru filmele pe care le-am produs în ţara asta, iar eu nu ştiu cum am ajuns, aşa, pe nesimţite, o prezenţă mai familiară pentru festival decât mi-aş fi imaginat că am să devin. Altfel, sunt aceleaşi emoţii pentru mine, m-am întors la Cannes anul ăsta, după ce fusesem în juriu, dar nu a avut nicio importanţă. M-am întors în aceeaşi postură de concurent emoţionat. Este un protocol destul de copleşitor acolo şi, în primul rând, Cannes-ul îţi oferă o expunere colosală, care poate fi în favoarea ta, dar, dacă filmul nu e bun, te şi dărâmă complet. Dacă ne uităm, de exemplu, la recepţia filmului lui Sean Penn. Nu e vorba despre el anume, este vorba despre un film. Vedem că toată presa şi mulţimea de oameni care se pricep la cinema pot fi foarte necruţători cu tine. Pentru că nu există mai multă lumină asupra ta decât în competiţie la Cannes. Deci, e bine să îţi doreşti să fii acolo, dacă crezi foarte tare că eşti cu filmul potrivit.
Reporter: Dintre cronicile primite de filmul ”Bacalaureat” care vi s-a părut cea mai aproape de ce aţi dorit să transmiteţi cu acest film?
Cristian Mungiu: Ca să fiu cinstit, nu am apucat să citesc cronicile. Am plecat la Cannes în ultima clipă, ca atare, şi cronicile au fost pe ultimul moment, iar din ziua în care am încheiat proiecţia, din 20 mai, m-am întâlnit cu foarte multă presă şi am avut foarte multe protocoale, pentru că cel mai important la Cannes este să pregăteşti promovarea filmului pentru ţările în care va merge el mai târziu şi, din fericire, a fost bine primit şi va ajunge în foarte multe ţări. Aşa că, am văzut, mai degrabă, nişte titluri, dar, una peste alta, mi se pare că a fost bine primit, mă bucur că mi se pare că a fost mai bine primit în Franţa decât filmul de dinainte (”După dealuri”, n.r.). Fiind şi mai scurt, mă aştept să avem o recepţie şi mai bună, când va intra în cinematografe în Franţa.
Reporter: Aţi stabilit data?
Cristian Mungiu: Nu este stabilit, depinde de distribuitori. Distribuitorul nostru din Franţa este Le Pacte, care are şi filmul lui Ken Loach şi alte şase titluri care au participat la Cannes, deci avea nevoie să se încheie festivalul ca să-şi facă o strategie. Dar mă bucură că şi ultimele teritorii dificile, care nu fuseseră prevândute pe baza scenariului s-au vândut după festival. Deci, presa o să apuc să o citesc mai încolo. Dar, din cât am văzut, la primul nivel, mi se pare că am fost primiţi cumsecade.
Reporter: V-aţi făcut o idee despre filmele care au participat în selecţie la festival? Aţi ales ceva pentru ediţia de anul acesta a Les Films de Cannes à Bucarest?
Cristian Mungiu: Nu mi-am făcut o idee, pentru că, la Cannes, când participi cu filmul ai foarte puţin timp şi nici nu prea ai starea necesară să vezi filmele altora. Nici nu prea am avut timp. Mi-am făcut o vagă impresie din titlurile din presă, discutând cu criticii, şi, prin urmare, avem un plan pregătit. Mi-aş dori să pot da ocazia publicului din Bucureşti şi sper, de data asta, şi din ţară - pentru că încercăm să ducem Les Film de Cannes şi la Cluj şi Timişoara - să vadă cât mai multe titluri din competiţie şi să-şi facă ei un fel de palmares. De fapt, suntem o lume de chibiţi în ale filmului. Nu există păreri sută la sută valabile, fiecare spectator cu părerea lui, numai că unii oameni sunt spectatori care scriu la ziar, şi atunci mi-ar plăcea să prezint cât mai multe dintre ele. M-am întâlnit cu producătorii filmului german (”Toni Erdmann”, n.r.), după festivitatea de premiere şi i-am felicitat pentru impactul imens pe care l-a avut pelicula. Le-am spus că îmi pare rău pentru palmares, pentru că şi mie mi se părea că - atât cât am citit - filmul merita să fie între câştigătoare. Mi-ar plăcea să îl pot prezenta aici. Am discutat, am invitat şi realizatoarea peliculei. Am purtat o mică discuţie şi cu Ken Loach, l-am invitat înainte să ia Palme d’Or, şi, în principiu, a spus că vine. Acum, să vedem, pentru că sigur programul său s-a complicat. Deci, mi-ar plăcea să putem vedea filmele, ca să nu avem idei preconcepute, să tragem singuri o concluzie.
Reporter: Aţi spus la Cannes, în seara galei de închidere, că festivalul este una dintre ultimele redute importante ale filmului de autor.
Cristian Mungiu: Ca să fiu foarte precis, a rămas, probabil, cea mai competentă autoritate care are o voce ce se poate auzi peste tot. Cannes-ul dă nişte verdicte pe piaţa internaţională de film şi atunci este nevoie să aibă mare atenţie la selecţie, deoarece confirmă felul de a face filme şi autori. Este foarte frumos, când eşti la Cannes - ai senzaţia că filmul este cel mai grozav lucru din lume. După aia, când ne întoarcem în lumea obişnuită, vedem că publicul pentru genul ăsta de filme personale este tot mai puţin. Este tot mai puţin în România, dar şi în general. Până şi în Franţa, că mă întrebaţi de diferenţe faţă de acum 9 ani. Faţă de acum 18 ani sau 27 ani, să zic, intrările la genul acesta de filme au scăzut şi scad foarte mult. Trăim într-o altă eră tehnologică şi, în momentul de faţă, filmele rămân foarte puţin pe ecrane. Când se întâmplă asta, cele mai afectate sunt aceste filme, nu marile producţii hollywoodiene, care au buget de promovare colosal şi care fac o rulare pe 100 de ecrane o dată.
Reporter: Care ar fi soluţiile?
Cristian Mungiu: Există un fel de soluţii. Nu putem inversa trendul, adică niciodată nu o să avem în România 90% spectacole cu film românesc şi european şi 10% cu film american, dar ideea ar fi să nu avem cum este acum, 90 şi ceva la sută spectacole de film american şi aproape 10% film european. Şi soluţiile sunt două: trebuie să continuăm să întindem un lanţ de cinematografe în România şi să stimulăm sub o formă concretă, financiar, prin nişte organisme de stat, fie la nivel de judeţ, pentru cine şi-a recuperat sălile, fie prin minister, după care trebuie să existe o educaţie oarecare pentru public, în aşa fel încât să mărim nişa asta de oameni care înţeleg că cinematograful este mai mult decât entertainment. Pentru că e foarte drăguţ cinematograful de vineri seară, la care mănânci pop-corn şi la care se bat super-personaje din foste alte filme, dar e bine să cultivăm o diversitate şi să existe posibilitatea de a prezenta şi alte filme. Asta facem noi, de exemplu, cu festivalul din toamnă. Mai constat că, atunci când însoţim filmul cum se va întâmpla în următoarele zile, e multă curiorzate şi vine multă lume. Problema este atunci când nu poţi însoţi filmul. Şi este presiunea foarte mare pe ecrane. De exemplu, cu tot succesul nostru de la Cannes şi toate discuţiile despre film, în oraşul meu natal - în care există cinci ecrane în acel mall - filmul a ieşit din programare, după prima săptămână, înainte ca eu să ajung acolo şi a rămas doar la orele de prânz. Deci, eu voi fi pus în situaţia ca, atunci când mă duc, să fac promovarea unui film care nu mai e pe ecrane. Şi asta descrie un anume fel de mecanism, pe care trebuie să încercăm să-l reglăm în România, pentru că, altfel, facem un efort şi investim bani de la CNC să facem filmele astea, dar de fapt nu le exploatăm niciodată la potenţialul lor şi e păcat.
Reporter: Legat de educaţia cinematografică, au existat şi există programe dezvoltate pentru liceeni. În ce fel v-aţi implicat în această zonă?
Cristian Mungiu: Eu am participat, cred, la fiecare dintre programele astea, dar preocuparea me este să extindem aceste mici programe, care sunt un fel de programe-pilot, care au loc mai degrabă în Bucureşti. Ar trebui să urmăm modelul francez, să le extindem la nivelul întregii ţări. Nici în Franţa cinefilia nu există de la sine. Se investeşte în ea printr-o coroborare de programe între Ministerul Educaţiei şi cel al Culturii. Ideea mea, pe care încerc să o promovez de când am început cu Les Films de Cannes à Bucarest, este să convingem statul să dăm acces în şcoli elevilor, într-o primă etapă, la o selecţie de filme făcute de nişte oameni care se pricep. Nici nu cred că este un program care ar fi extraordinar de scump. Ar trebui ca şcolile să se doteze minimal, ceea ce nu cred că e greu. Mai dificil este să convingi şcolile că, pe lângă matermatică, română şi geografie, şi expunerea la filme din istoria cinematografică şi la filme care aduc o problematică oarecare în discuţie este tot un act cultural necesar. De la filmele respective s epoate purta o discuţie care să întărească spiritul critic al elevilor, de care mi se pare că ducem lipsă în societatea noastră de astăzi.
Reporter: Filmele pe care le-aţi realizat au punctat etape din viaţa dumneavoastră - de la era comunistă la rolul de părinte. Poate este prematur să întreb, dar ce urmează? Care este etapa pe care o vedeţi ca fiind transpusă într-un film?
Cristian Mungiu: Este devreme. Chiar dacă am proiecte gata scrise, altele rezumate, altele la nivel de idei şi continui să primesc tot felul de scenarii de la colegii mei, agenţii de peste ocean, nu înseamnă că ştiu ce voi face mai departe. Sunt nişte decizii de luat. În primul rând, trebuie să mă hotărăsc dacă voi continua să fac filme în limba română pentru totdeauna, dar cred că nu limba contează. Contează să înţeleg eu ceva despre propriul meu film, despre etapa în care sunt acum, pentru că mi-ar plăcea să cred că mai pot progresa, dar pentru asta am nevoie de un pic de distanţă, de discuţiile cu publicul de după proiecţii, pentru că înţeleg mult din ele, şi, sigur, am nevoie şi de puţină linişte, de tihnă. Ca să găseşti subiectul următorului tău film şi să nu fie doar o decizie luată raţional, ai nevoie de un pic de inspiraţie, să îndrăgeşti ceva destul de tare şi asta este ca şi cum ţi-ai propune să îndrăgeşti o persoană. Nu se întâmplă chiar aşa, pentru că vrei tu, trebuie să te pui în situaţia aia şi poate că o să vină.
Cristian Mungiu s-a născut pe 27 aprilie 1968, la Iaşi. A studiat literatura engleză, la Universitatea din Iaşi, iar în 1998 a devenit licenţiat în regie, după ce a urmat cursurile Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.
Este primul regizor român care a câştigat Palme d’Or pentru lungmetraj, la ediţia din 2007 a Festivalului de Film de la Cannes, cu filmul ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”.
Cineastul a semnat regia a 12 filme de scurt şi lung metraj. A debutat în lungmetraj cu filmul ”Occident” (2002), cu Alexandru Papadopol în rolul principal, şi a continuat cu filmele ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007), ”Amintiri din Epoca de Aur” (2009) şi ”După dealuri” (2012).
În 2012, la Festivalul de Film de la Cannes, Cristian Mungiu a primit trofeul pentru cel mai bun scenariu, pentru povestea filmului ”După dealuri”, care a primit şi premiul de interpretare feminină, atribuit actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur.
De asemenea, Cristian Mungiu este primul cineast din România care a fost invitat să facă parte din juriul competiţiei oficiale de la Cannes, la ediţia din 2013. Juriul din acel an a fost prezidat de regizorul Steven Spielberg.
În 2012, regizorul a primit din partea Regelui Mihai I medalia "Crucea Casei Regale a României", după ce, în iunie 2007, a primit Ordinul Naţional ”Steaua Romaniei” în grad de Cavaler din partea preşedinţiei României. În mai 2013, a primit titlul de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor din partea Guvernului francez.
A înfiinţat, în 2003, împreună cu regizorul şi muzicianul Hanno Höfer şi cu directorul de imagine Oleg Mutu, compania de producţie Mobra Films.
Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes se defăşoară în perioada 11 - 22 mai.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
