Bugetul Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a primit, vineri, aviz favorabil din partea membrilor comisiilor de specialitate, reunite în Parlament, cu 15 voturi "pentru".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bugetul SRTv pentru anul 2017 este de 950 de milioane de lei, care reprezintă o creştere cu 661,92% faţă de anul 2016. 

Potrivit rapoartelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice, la SRTv va fi alocată suma de 944,2 milioane de lei, faţă de 7,5 milioane de lei execuţie preliminată în 2016, pentru ”Alte transferuri”, care cuprinde investiţii ale agenţilor economici cu capital de stat - 10 milioane de lei, şi alte transferuri curente interne - 934,2 milioane de lei. Pentru ”Bunuri şi servicii” vor fi alocaţi 5,71 milioane de lei, faţă de 113 milioane de lei.

În raportul disponibil pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, TVR arată că un proiect de importanţă deosebită îl reprezintă finalizarea digitalizării televiziunii publice.

”În acest sens, Televiziunea Română, alături de celelalte instituţii din România, are obligaţia să asigure tranziţia completă la digital, aşa cum rezultă din directivele Comunităţii Europene privind «complete analog shutdown». În acest scop, am colaborat şi colaborăm cu specialiştii Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii pentru elaborarea unui plan de digitalizare a emisiei radioelectrice şi de implementare a emisiei digitale DVB-T, în acord cu strategia Ministerului Comunicaţiilor şi a Societăţii Informaţionale”, au arătat reprezentanţii TVR.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.