Bugetul Institutului Cultural Român a fost avizat favorabil de comisiile de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor cu 14 voturi "pentru" şi un vot "împotrivă".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Institutul Cultural Român are un buget alocat pentru 2017 de 35 de milioane de lei, cu 0,09% mai mult decât anul trecut, după ce, în prima variantă a documentului, creşterea alocată pentru instituţie era de 4,2%.

Cea mai mare creştere va reveni cheltuielilor de personal, 18,13%, adică 9,6 milioane de lei. Indemnizaţiile de delegare cresc cu 11,5%, adică 950.000 de lei, în timp ce salariile de bază reprezintă 7,1 milioane de lei, cu 18% mai mult decât în 2016.

Institutul Cultural Român primeşte de la bugetul de stat 98,57% din totalul finanţării, iar 1,43% reprezintă venituri proprii.

Radu Boroianu, preşedintele ICR, a amintit că Centenarul Marii Uniri şi Centenarul Incheierii Primului Război Mondial, Festivalul Europalia şi Forumul Franco-Român la care ICR este sau va fi partener se numără printre proiectele prevăzute pentru a fi dezvoltate în 2017 şi 2018.

Preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Radu Boroianu, a declarat pentru Agenţia de presă News.ro că modificarea de buget adusă pentru acest an instituţiei pe care o conduce - care presupunea o creştere de 4,2% faţă de 2016 - nu este mulţumitoare. 

”Avem un plan care prevedea o creştere de 40%, aşa că 4% nu aş zice că mă mulţumeşte. Dar, în sfârşit, mai este o rectificare bugetară în vară - singura care pentru o instituţie de proiecte poate fi folositoare. Le-am explicat că cele de iarnă degeaba ne vin. Trebuie să înţeleagă toată lumea, cred, că ne apropiem de datele calendarului care ne obligă şi nu putem năvăli cu proiectele în anii centenari. Trebuie să le pregătim din vreme. Dacă nu învăţăm lucrul ăsta, nu am făcut nicio ispravă”, a declarat Radu Boroianu pentru News.ro.

Institutul Cultural Român operează în cadrul legal existent asigurat de Legea nr. 356 din 2003, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr. 27 din 13 iunie 2012, şi de reglementările ulterioare.

Institutul este finanţat din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat, precum şi din donaţii şi sponsorizări. Activitatea externă a Institutului se desfăşoară în principal prin institutele culturale româneşti din străinătate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.