Concluzii Forumul Stop Gripă, ediţia a V-a

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
  • “În anul 2014 au fost declarate de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii 114.900 de decese în urma îmbolnăvirii cu virus rujeolic. Altfel spus, 314 de decese în fiecare zi sau 13 decese la fiecare oră,” a declarat Conf. Univ. Dr. Oana Falup Pecurariu, Preşedintele al Societăţii Române de Boli Infecţioase Pediatrice şi membru în Comitetul Executiv al Societăţii Europene de Boli Infecţioase Pediatrice (ESPID)
  • “O ţară bogată investeşte în prevenţie, o ţară săracă investeşte în tratament. România ar trebui să scape de ideea că suntem o ţară săracă,”  a declarat Dr. Valeria Herdea, Preşedinte al Asociaţiei Române pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF)

 

Bucureşti, 20 octombrie 2016 – În cadrul celei de-a cincea ediţii a Forumului Naţional STOP GRIPĂ - eveniment dedicat prevenţiei prin vaccinare – experţi români şi din străinătate, reprezentanţi ai societăţii civile şi, nu în ultimul rând, reprezentanţi ai Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară, au formulat încă odată o opinie comună în ce priveşte necesitatea existenţei unui cadru legal care să reglementeze vaccinarea în România.

În egală măsură, raportându-se la contextul actual, în care acoperirea vaccinală a scăzut alarmant şi România se confruntă cu o epidemie de rujeolă, s-a conturat mai mult ca oricând necesitatea unei discuţii realiste şi argumentate despre  vaccinare ca act de prevenţie responsabil.

Rujeola – boală prevenibilă prin vaccinare

 

Aflându-ne în mijlocul unei epidemii de rujeolă declarată la nivel naţional de către Ministerul Sănătăţii la finalul lunii octombrie a acestui an, medicii şi-au exprimat încă odată îngrijorarea în ce priveşte gravitatea acestei boli în absenţa vaccinării.

 

“Pojarul rămîne o importantă cauză de morbiditate şi mortalitate la copii, în ciuda faptului că este o boală prevenibilă prin vaccinare. În anul 2014 au fost declarate de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii 114.900 decese datorate acestei afecţiuni, la nivel global, marea majoritate la copiii sub 5 ani. Altfel spus 314 decese în fiecare zi sau 13 decese la fiecare oră. Vaccinarea  împotriva bolii a dus la o scădere a ratei de îmbolnăvire de 79% între anii 2000-2014,” a declarat Conf. Univ. Dr. Oana Falup Pecurariu, Preşedinte al Societăţii Române de Boli Infecţioase Pediatrice şi membru în Comitetul Executiv al Societăţii Europene de Boli Infecţioase Pediatrice (ESPID).

La nivel mondial, în anul 2014, 85% dintre copiii erau vaccinaţi cu o doză de vaccin anti-rujeolic până la vârsta de 12 luni în cadrul programelor de imunizare naţională, faţă de anul 2000 când doar 73% dintre copii erau vaccinaţi. În cei 14 ani a fost posibilă prevenţia unui număr de 17 milioane de decese datorate pojarului, făcând acest vaccin unul dintre cele mai performante din punct de vedere al sănătăţii publice mondiale.

 

Conf. Univ. Dr. Oana Falup Pecurariu a punctat în cadrul Forumului Stop Gripă şi importanţa schemelor naţionale de vaccinare încă din anul 1940, an în care s-a luat decizia de implementare pe scară largă a vaccinurilor.

 

“Sistemele de sănătate publică din toate ţările europene urmăresc protecţia majorităţii populaţiei. Senzaţia comunităţilor care se opun vaccinării este aceea că individul va fi sacrificat pentru majoritate. Cele mai eficiente sisteme sanitare vor avea politici sanitare care respectă atât individul cât şi comunitatea şi nevoile acesteia,” a precizat Conf. Univ. Dr. Oana Falup Pecurariu.

 

Specialiştii au adus în discuţie şi beneficiile vaccinării împotriva poliomielitei, o altă boală gravă ce poate determina sechele invalidante pentru tot restul vieţii.  În contextul scăderii acoperirii vaccinale sub 60%  şi apariţia unor noi cazuri de boală foarte aproape de România, la graniţa cu Ucraina, nu mai departe de toamna anului trecut, medicii au menţionat încă odată importanţa imunizării prin vaccinare.

“Aş vrea să nu uităm campania de vaccinare antipolio din Romţnia din 1996, când au fost vaccinaţi peste 2,5 milioane de de copii sub 5 ani cu vaccin polio oral. Părinţii şi comunitatea au înţeles beneficiile şi nu refuzat vaccinarea,  a menţionat Conf. Univ. Dr. Daniela Piţigoi, Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş”.

 

Mesaje adresate decidenţilor: asigurarea accesului la vaccinare

 

Preşedintele Asociaţiei Române pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF), Dr. Valeria Herdea a adresat o serie de mesaje adresate decidenţilor, societăţii civile şi personalulului medical, în ce priveşte accesul la vaccinare, sintetizate în “10 paşi simpli ai prevenţiei în faţa bolilor infecţioase prevenibile prin vaccinare”.

 

“O ţară bogată investeşte în prevenţie, o ţară săracă investeşte în tratament. România ar trebui să scape de ideea că suntem o ţară săracă. Sunt convinsă că există bani şi pentru vaccinuri şi pentru nutriţie, pentru toate nevoile grave din sistemul medical. Munca zilnică cu pacientul nu este uşoară, însă acel moment în care bariera de frică în ce priveşte vaccinarea este depăşită, prin înţelegerea clară a protecţiei oferite de vaccin, aduce cea mai frumoasă răsplată. Avem nevoie să existe vaccinuri conform prevederilor Calendarului de Vaccinare şi asigurate în flux continuu! Mă mândresc că sunt medic de familie. Am nevoie de sprijinul dumneavoastră, al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului de Finanţe pentru a avea un proces de vaccinarea 100% funcţional,”  a declarat Dr. Valeria Herdea.

Bolile infecţioase ucid sau lasă sechele care pot distruge vieţile celor dragi. Într-un apel public la informare corectă, completă şi continuă Dr. Herdea i-a invitat pe cei prezenţi să vizioneze un film realizat de către părinţi care vorbesc despre vaccinarea, aceşti fiind şi medici.  https://www.youtube.com/watch?v=xxX9wFknWNM

Scăderea numărului de copii vaccinaţi în România reprezintă un semnal de alarmă atât pentru specialişti, cât şi pentru autorităţi. Opinia comună formulată de specialişti indică încă odată necesitatea informării corecte şi obiective a părinţilor, aceştia trebuind să conştientizeze şi să îşi asume riscurile la care îşi expun copiii în lipsa vaccinării.

 “Nu vreau să las capul în jos. Suntem o ţară care ocupă un loc fruntaş în topul neîncrederii în vaccinare, la care se adaugă şi discontinuităţile în aprovizionarea cu vaccinuri. Cred că ar trebui să ne gândim la obligativitatea campaniilor de informare şi la existenţa unui cadru legislativ. Vaccinarea este un act medical responsabil pe care care trebuie sa ni-l asumăm împreună: medici, părinţi, autorităţi,” a declarat preşedintele Asociaţiei Pro Imunizare, Dr. Anca Drăgănescu.

Pentru mai multe referinţe, accesaţi https://www.cnscbt.ro/index.php/informari-saptamanale/rujeola-1, www.arepmf.ro, www.srbip.ro , www.proimunizare.ro

***

 

Despre Asociaţia Pro Imunizare

Asociaţia fost înfiinţată în urma numeroaselor semnale de alarmă apărute cu privire la creşterea incidenţei bolilor contagioase în contextul scăderii acoperirii vaccinale în randul populaţiei. Obiectivul principal îl reprezintă dezvoltarea şi implementarea unui plan de acţiune în vederea promovării unei culturi a prevenţiei, în special în rândul populaţiei dar şi a personalului medical. Prin acţiunile noastre ne dorim să aducem România la nivelul ţărilor dezvoltate în ceea ce priveste cultura prevenţiei, să putem identifica în viitorul apropiat o îmbunătăţire a stării de sănătate publică, scăderea incidenţei bolilor ce pot fi prevenite prin vaccinare, scăderea mortalităţii şi creşterea calităţii vieţii. Activităţile asociaţiei vizează informarea şi educarea tuturor categoriilor de public – populaţie, personal medical, autorităţi - cu privire la importanţa imunizării. Pentru mai multe referinţe accesaţi, www.proimunizare.ro şi www.stopgripa.ro

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.